Catalogul domnului diriginte

Si-a pastrat toti elevii într-un catalog personal

SENTIMENTAL Pare greu de crezut, dar în toti cei peste 35 de ani cât a fost la catedrã, a avut cu el un caiet în care si-a notat cu rãbdare si devotament, fiecare copil pe care destinul i l-a adus în clasa de care a avut grijã, ca diriginte! Sute si sute de nume, însotite de fotografii cu elevi ce parcã si astãzi îi zâmbesc peste timp, au rãmas sã îi tinã profesorului Mihai Balan companie, atunci când amintirile îl provoacã la nostalgii. “Domnul diriginte” aratã cu degetul fiecare paginã, cu grijã numeste fiecare copil si cu mândrie spune: “am pãstrat zeci de ani acest catalog al tuturor elevilor mei, pentru cã parcã am presimtit eu cã va veni o vreme, când doar atât îmi va mai rãmâne din munca de-o viatã la catedrã. Plus o micã pensie”, zâmbeste dascãlul.

ÎNTELEPCIUNE “Meseria de profesor este o meserie foarte grea, pe care nu poti sã o faci, dacã nu îi iubesti pe copii”, crede profesorul husean Mihai Balan, cel care este, probabil, singurul dascãl din zonã, ce are acasã... o comoarã de suflet cu totul ineditã: un fel de catalog amplu, în care sute si sute de copii se regãsesc, cu date despre ei, despre familiile lor, precum si cu câte o fotografie micã, din care chipurile lor surâd peste atâtea decenii, cu inocentã. E ca o micã arhivã unde toti cei care au fost elevi în clasa profesorului Balan se pot regãsi, descrisi în cuvinte care astãzi, citite, i-ar înduiosa: “Radu este un copil cuminte, cu rezultate modeste la învãtãturã. Poate mai mult, dar provine dintr-o familie cu multi copii si atunci aceasta ar fi o explicatie pentru notele mai slabe câteodatã. Are încã 7 frati si probabil acasã este pus sã ajute pãrintii în gospodãrie. Pãrintii tin legãtura cu scoala”, asa nota profesorul înr-o toamnã târzie din anul 1970. Dintr-o întâmplare nefastã a destinului, exact acest elev Radu, la care s-a deschis întâmplãtor catalogul profesorului, nu mai este demult... “Am auzit cã nu mai este de acum 3 ani si m-a durut sufletul. S-a stins din cauza unei boli… Chiar astãzi am cãutat caietul anume pentru a-l mai vedea pe el. Si l-am gãsit. Uitati-l, era un bãiat cuminte. Parcã îl vãd în clasã sI acum”, spune profesorul, cu glas moale, ca un pãrinte care vorbeste de proprii copii.

“Eu le-am spus sã fie oameni buni, sã îsi facã rostul, sã aibe familii frumoase si sã fie mândri de ei”

POVATÃ “Eu am fost profesor de muzicã si poate tocmai faptul cã nu a fost un obiect greu, m-am fãcut sã îI vãd pe copii asa cum sunt, fãrã stres, fãrã emotii. Meseria aceasta nu este usoarã, dar eu am încercat sã o fac cu drag. Mi-a fost milã de copii necãjiti, i-am încurajat mereu. Pe vremea aceea era greu… Se trãia greu. Dar am avut multe satisfactii. Copiii de la clasele unde am fost diriginte au ajuns bine si pentru fiecare din ei m-am bucurat, ca pentru mine. Cã e profesor, cã a ajuns aviator, cã s-a fãcut învãtãtoare sau strungar, nu a contat. Eu le-am spus sã fie oameni buni, sã îsi facã rostul, sã aibe familii frumoase si sã fie mândri de ei. Da, multi m-au ascultat”, crede profesorul, strângându-si catalogul neconvetional, ca pe un lucru de mare pret.

Sã adopti un copil e cel mai binecuvântat lucru pe care îl potI face!

Destinul a facut ca profesorul Balan si sotia sa sã adopte un copil, deoarece soarta nu le-a rezervat altfel împlinirea acestei dorinte. “Cel mai bun si mai frumos lucru pe care l-am fãcut eu si sotia mea a fost sã adoptã acest copil. Un bãiat bun si cuminte, care ne-a ascultat si ne-a fãcut mândri de el. A avut rezultate exceptionale la scoalã. Acum e inginer, la o mare companie din Canada si ne are grija. În dorul lui, mereu când aud de copii sãraci, de prin articolele de ziar sau prin vecini, de copii care nu au ce mânca sau ce îmbrãca, eu fac un pachet si i-l dau. În dorul bãiatului meu plecat departe. Pe multi i-am auzit sã se întrebe dacã e bine sau nu sã înfiezi copii. Eu le-as spune cã e cel mai binecuvântat lucru pe care poti sã îl faci: sã dai o sansã unui copil orfan sã aibã o viatã frumoasã”

Sursa: Vremea Noua