duminică, iulie 11, 2010

A intrat cu tirul in curtea unui husean!

Un tir cu numarul BK 67 19 XX, a intrat in plin intr-o locuinta situata in zona Dobrina, din Husi, chiar la baza dealului din preajma Manastirii „Schimbarea la Fata”. Se pare ca soferul, cetatean strain, ar fi pierdut controlul vehiculului, neadaptand viteza la conditiile de trafic, mai cu seama acolo unde exista marcaj pentru „curba deosbeit de periculoasa”. Proprietarul casei a ramas inmarmurit cand si-a dat seama ca langa peretele locuintei a ajuns… un tir. Putin a lipsit ca acesta sa nu darame peretele. „De ce m-am temut de aceea n-am scapat. Intotdeuna mi s-a spusn ca aici e un loc periculos si ca poate intra vreun…nebun, dar am sperat sa nu se intample. Aveam masina parcata in fata casei, dar norocul a fost ca nu a sfaramat-o de tot. Imaginati-va ca chiar pe unde a intrat si mi-a distrus gardul, este locul de joaca al copiilor. Se si vad jucariile. Doamne fereste, daca se intampla sa fie cineva aici?!”, se intreaba, inspaimantat, proprietarul casei. „Accidentul s-a produs pe seama neadaptarii vitezei la conditiile de trafic. La iesirea din municipiul Husi, într-o curba periculoasa la dreapta, conducatorul tirului a pierdut controlul volanului si a intrat cu autovehiculul în curtea unui husean. Nu au fost victime, ci doar pagube materiale. Soferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, ne-a declarat inspectorul Mihaela Straub, purtatorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

vineri, iulie 09, 2010

S-a taiat pana si din portia saracilor

Ieri, câtiva dintre beneficiari s-au speriat când s-au dus cu „gameluta” la cantinã, iar de acolo li s-a spus cã sunt tãiati de la portie si, pe cale de consecintã, mâncare nu vor primi! „M-am dus si azi (ieri, n.r.), ca în fiecare zi, cu bãiatul de mânã, sã iau portia de mâncare. Abia asteptam sã iau mâncarea, pentru cã la cel mic îi era foame. Îmi spunea „mamã, cât e ceasul, sã mergem odatã la cantinã dupã mâncare”. Când acolo, cei de acolo ne-au spus cã noi nu mai suntem pe listã, cã nouã nu ni se mai poate da portia, pentru cã am fost tãiati. Spuneau cã nu mai sunt bani de mâncare pentru toti asistatii. Primul gând care mi-a trecut prin cap, când am auzit asa ceva a fost sã mã duc repede la dom’ primar. El m-a ajutat si data trecutã, zic, poate mã ajutã si azi”, spune Marilena, mama unui copil în vârstã de 5 ani. La fel ca ea au procedat si ceilalti scosi din grafic.

„Am spus ca cei de la cantinã sã dea mâncare oamenilor”!

RÃSUNS Primarul Ioan Ciupilan, în ciuda listei, a dispus ca, pânã la gãsirea unei solutii, toti cei în jur de 100 de beneficiari sã primeascã hranã. „Tãierea de 20% a cheluielilor materiale trebuie sã se regãseascã undeva, dacã tot s-a impus. Vreau sã gãsesc solutii, în asa fel ca oamenii sã nu fie afectati direct. Deocamdatã, am spus ca cei de la cantinã sã dea mâncare oamenilor pe care îi are în evidentã. Voi încerca, între timp, sã gãsesc locul de unde sã tai cele 20% din banii pentru cheltuieli materiale, în asa fel încât oamenii cu adevãrat aflati în nevoie sã nu sufere”, a precizat primarul Husului, Ioan Ciupilan.

Sursa: Vremea Noua

miercuri, iulie 07, 2010

Topul liceelor din Vaslui

Cele mai mari medii au fost obtinute la Colegiul National “Cuza Vodã” Husi, unde o elevã a obtinut 10 pe linie

Douã licee, însã nu cele considerate de elitã din judetul Vaslui au înregistrat promovabilitate 100 % la bacalaureatul din acest an, în timp ce altele doar 6,17%. Cele mai mari medii au fost obtinute la Colegiul National “Cuza Vodã” Husi, unde o elevã a obtinut 10 pe linie, urmat de Liceul teoretic “ Mihail Kogãlniceanu” Vaslui si Colegiul “ Gheorghe Rosca Codreanu “ Bârlad. Gradul de promovabilitate al examenului de bacalaureat în acest an este de 60,4% în Vaslui, cu aproape 13 procente mai mic fatã de cel de anul trecut. În cla samentul liceelor privind promovabilitatea la exa me nul de bacalaureat în Vaslui cap de afis este Grupul Scolar Codãesti si Seminarul Teologic Husi cu un procent de 100%, iar la polul opus se situeazã Grupul scolar Agricol Puiesti cu un procent de promovabilitate de doar 6,17%.

Topul liceelor cu cea mai mare promovabilitate:

1. Grupul scolar Codãesti -100%

2. Seminarul Teologic Husi - 100%

3. Colegiul “Cuza Vodã” Husi - 99,54%

4.Liceul teoretic” Mihail Kogãlniceanu” Vaslui- 99,36%

5. Liceul “Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad- 98,97%

6. Liceul “Mihai Eminescu” Bârlad- 88,22%

7. Liceul cu Program Sportiv Vaslui- 87,5%

Topul liceelor cu cea mai scãzutã promovabilitate:

1. Grupul Agricol Puiesti- 6,17%

2.Grupul scolar Agricol Murgeni - 10,34%

3. Liceul Agricol Zorleni- 12,07%

4. Colegiul tehnic “A.I.Cuza” Bârlad- 22,31%

5. Grupul Scolar industrial “Ion Mincu” - 35,71%

6. Grupul scolar “N. Iorga” Negresti - 40, 13%

Sursa: Vremea Noua

marți, iulie 06, 2010

O huseanca in finala Miss Universe Romania

Andreea Badarau din Husi va participa pe 9 iulie in Finala Miss Universe Romania. Finala va fi transmisa in direct pe TVR 1 si TVR i incepand cu orele 21.20.

Probele concursului vor fi: ţinută de zi, costum de baie, rochie de seară, interviu de evaluare a personalităţii. Emisiunea va avea un format de 120 de minute si are ca scop desemnarea câştigătoarei trofeului Miss Universe România 2010 şi desemnarea ei ca reprezentantă a României la Miss Universe 2010.

Are 22 de ani si este absolventa a Universitatii Bucuresti-Specializarea Administratie publica si studenta a Universitatii Romano-Americana-specializarea Afaceri internationale.

Andreea spune despre Husi:

Am crescut intr-un oras mic, linistit si foarte frumos, numit si orasul dintre vii datorita podgoriilor ce il inconjoara. Acolo am prietenii cu care am crescut. Copilaria a fost si inca mai este una foarte fericita datorita familiei mele minunate care imi ofera sprijin in tot ceea ce fac si iubire neconditionata.

Pentru a o vota pe Andreea trimite trimite un sms cu numarul 28 la 1267(tarif unic de 0,36 Euro/SMS cu TVA inclus din orice retea de telefonie nationala) sau suna la +88.216.900.554 pentru retelele internationale (tarif variabil in functie de reteua din care sunati)! SMS-urile se pot trimite intre 3 iulie 2010, ora 8.00 si 9 iulie 2010, ora 22.20.

Concurenta cu cele mai multe voturi primite prin SMS va fi premiata la sfarsitul emisiunii din 9 iulie 2010 cu Premiul de Popularitate.

Voturile primite de la publicul telespectator vor fi transformate prin formulă matematică, în note, pentru fiecare concurentă, acestea reprezentând al 13-lea membru al Juriului Oficial

Mai multe informatii despre Miss Universe Romania puteti citi aici.

Cea mai buna dintre cei mai buni!


2010 este, fãrã îndoialã, anul Husului, în învãtãmântul vasluian! Cea mai mare medie de admitere din judet, 9,99, a fost a unei eleve din Husi, Andreea Hurdubae, iar acum, dupã afisarea rezultatelor la bacalaureat, singura elevã cu 10 pe linie, este tot o huseancã, Oana Todeilã, de la Colegiul National „Cuza Vodã”. Dacã mai spunem si cã aceastã institutie de învãtãmânt a cucerit acum locul I în topul promovabilitãtii la bacalaureat în învãtãmântul vasluian, oricine poate întelege cât de mândri sunt husenii de copiii lor, dar si de dascãlii care le-au îndrumat pasii pe drumul spre succes!

Dupã ce toate privirile s-au întors spre Husi, când, în urma rezultatelor la admiterea în liceu, Andreea Hurdubae, de la Scoala nr. 1 „Mihail Sadoveanu” a reusit sã se claseze prima între atâtea sute de copii, aspiranti la „statutul” de liceean, a venit rândul bacalaureatului sã aducã o nouã dovadã de respect si performantã pentru educatia din Husi: fata de 10 de la bac-ul din acest an, e tot din „orasul dintre vii”, absolventã a Colegiului National „Cuza Vodã”. Se numeste Oana Todeilã si a fãcut „filologia”, la clasa profesoarei Monica Lovin. La românã, la istorie si la logicã si argumentare, Oana a luat 10 curat, o notã meritatã nu doar pentru cunostintele sale, ci si pentru caracterul sãu, spun acum profesorii de la „Cuza”.

Continuarea articolului in Vremea Noua

luni, iulie 05, 2010

Scolile 1 si 3 din Husi, mândria „orasului dintre vii”!

Încã odatã s-a demonstrat care sunt cele mai bune douã scoli generale din Husi, aflate într-o concurentã extrem de eficientã, de ani de zile: Scoala nr. 1 „Mihail Sadoveanu” si Scoala nr. 3 „Anastasie Panu” sunt institutiile care au onorat învãtãmântul local si în acest an, dând o mare parte din cei mai buni copii ai judetului, evidentiati în urma repartizãrii computerizate la admiterea la liceu. Eleva cu cea mai mare medie de admitere din judet, 9,99 este din Husi, de la Scoala nr. 3, „Anastasie Panu” si se numeste Alexandra Hurdubae, iar locul secund tot de huseni a fost cucerit, prin media elevei Delia Elena Popa, de la Scoala nr. 1, „Mihail Sadoveanu”, 9, 98. De altfel, în primele 10 locuri se aflã nu mai putin de cinci elevi huseni, alãturi de cele douã fete mai sus mentionate, aflându-se si elevele Andreea Cristina Botez, Andreea Raluca Nechifor si Andreea Cãtãlina Pricop, cu medii cuprinse între 9,95 si 9,97. „Suntem foarte, foarte mândri de aceste rezultate. Se dovedeste încã odatã calitatea învãtãmântului din Husi. Aceste rezultate au fost obtinute cu muncã, atât din partea profesorilor, din partea elevilor, dar si din partea pãrintilor, care au luptat pentru a le asigura conditii copiilor lor si a trata scoala cu interes. În ciuda problemelor salariale, în ciuda oricãror probleme din învãtãmânt, când vezi asemenea rezultate si vezi cã scoala la care lucrezi are copii de o asemenea valoare, atunci tot ce e greu se uitã si în suflet rãmâne bucuria”, au concluzionat profesorii celor douã scoli performante din oras. Trebuie de remarcat cã marea majoritate a acestor copiii foarte buni au ales Colegiul National „Cuza Vodã” Husi, fapt ce dovedeste încrederea pe deplin meritatã în prestigioasa institutie. „Nici nu as fi dorit sã urmez liceul în altã parte decât la „Cuza Vodã” din Husi. Aici a învãtat si mama si tata si aici se face carte serioasã. Cu media mea peste 9 as fi putut intra oriunde, dar nu mi-am dorit decât aici sã fiu, la matematicã informaticã”, a spus Andreea, unul dintre „bobocii” din toamnã de la „Cuza Vodã”.

duminică, iulie 04, 2010

Husul in focuri!

! Au iesit scântei ieri, la Consiliu Local Husi! Ultima decizie a primarului Ioan Ciupilan de a schimba, pe neanuntate, conducerea spitalului, dar si alegerea reprezentantilor CL în CA-ul aceleiasi institutii, a dat prilejul unor dezbateri cum nu s-au mai vãzut în actualul mandat: nervi, acuze, „radiografii” ale trecutului, deversãri de orgolii, supãrare mare, ba chiar si avertismente privind pãrãsirea sãlii în semn de protest! Dupã un ceas si jumãtate în aceastã atmosferã, s-a decis în cele din urmã componenta noului CA al spitalului municipal. Prezent la sedintã, deputatului Dan Marian, cãruia i-a revenit momentul de final, si-a spus punctul de vedere, plecând de la urmãtorul îndemn:: „oameni buni, încetati sã mai gânditi numai prin prisma politicii”.

Misterul a fost elucidat si componenta noului Consiliu de Administratie al spitalului municipal Husi este publicã: trimisul primarului în CA se numeste Florin Gavrilescu, iar cei doi reprezentanti ai CL-ului sunt Ioan Valeriu Ciupilan si economista Simona Codreanu; din partea Colegiului Medicilor a fost numit medicul Mihaela Beschieru Ionitã, din partea OAMGAAM, Elena Blãjan, iar de la DSP Vaslui, economista Carmen Boghitã si economistul Victor Popovici. Însã chiar dacã prezentarea listei pare simplã, dezbaterile pânã la momentul alcãtuirii ei au fost…explozive. Tonul l-au dat liberalii: „Domnule primar, am aflat din presã cã l-ati schimbat conducerea spitalului. N-am înteles de ce, pentru cã noi am auzit cã doctorul Tãtaru era un manager bun. De aceea considerãm aceastã schimbare ca fiind pripitã”, au deschis „cutia Pandorei” consilierii PNL. Ba mai mult, Liviu Iacob a plusat si i-a reprosat deschis primarului cã schimbarea doctorului Tãtaru, la fel ca si cea de mai demult, referitoare la numele spitalului, reprezintã „niste rãbufniri de orgoliu ale unora, stim noi ale cui”, a spus iacob, aluziv.

„Mi s-a spus cã n-am nicio calitate ca sã cer bilantul la spital”

DEZVÃLUIRE „Pentru cã m-ati întrebat, am sã vã rãspund de ce am schimbat conducerea spitalului. Pentru cã în momentul în care un director economic, un director general sau ce fel e, îmi face o afirmatie publicã, da, în fata prefectului, în fatã la toatã lumea, cu trei zile înainte de preluarea spitalului, despre faptul cã spitalul are o datorie de 6 miliarde, a doua zi, cã are 9 miliarde, iar când vãd bilantul, vãd cã datoriile sunt de peste 25 de miliarde de lei, atunci credeti cã mai pot accepta acumularea altor si altor datorii? Nu vã mai spun cã prin mari interventii si rugãminti am primit bilantul, deoarece când am sunat sã îl cer, mi s-a spus cã nu am nicio calitate sã vãd cifrele acelea. Nu e normal asa, pentru cã de acum înainte noi rãspundem”, a spun Ciupilan. Dar explicatia lui n-a avut efectul dorit si mai rãu s-au supãrat opozantii. Liviu Iacob a si replicat: „Degeaba spuneti asta, pentru cã eu cred cã schimbarea trebuia discutatã în CL. Trebuia sã stim si noi. Nu Consiliu e administratorul? Plus cã eu am auzit de managementul bun al doamnei Rotaru, de managementul bun al domnului Tãtaru, dar de vreun management al domnului Timus, pe care l-ati instalat director, n-am auzit nimic. Si culmea, cã-l si cunosc”.

Continuarea articolului in Vremea Noua

Hoti de profesie

În doar câteva zile, politistii huseni au reusit sã depisteze nu mai putin de sase suspecti de sãvârsirea infractiunilor de furt. Tinerii infractori actionau noaptea si furau bunuri din societãti comerciale sau locuinte, pe care încercau ulterior sã le valorifice vânzându-le.

Joi, Judecãtoria Husi a emis mandat de arestare preventivã pe numele lui Radu R., de 21 ani, din municipiul Husi, cercetat de politisti pentru comiterea mai multor infractiuni de furt. Acesta împreunã cu Ionel B., de 36 ani, Sorin R., de 30 ani, Ionut P. , de 24 ani, Marius P. de 21 ani si C.R. de 14 ani, toti din municipiul Husi sunt cercetati de politistii Politiei municipiului Husi pentru comiterea mai multor infractiuni de furt. În luna ianuarie 2010, Radu R. si Sorin R. (frati) au sustras din incinta unei societãti comerciale 3 bobine de la un convertor electric, cauzând un prejudiciu de aproximativ 9.000 lei. În noaptea de 16/17.03.2010, Radu R. si C.R. au sustras din curtea unei locuinte din municipiul Husi, 16 tevi din inox si fier, în valoare de 300 lei. O lunã mai târziu C.R., Marius P. si Ionut P. au sustras dintr-o magazie un aparat de sudurã în valoare de 3.000 lei. Grupul de tineri nu s-a oprit aici si au continuat sã prãdeze tot ce le iesea în cale, astfel încât în urmãtoarele douã luni au mai reusit sã sustragã un aparat de sudurã, articole pentru confectionat încãltãminte, 38 spalieri din beton, plus alte bunuri, totalul prejudiciilor cauzate ridicându-se la peste 28000 de lei. Politistii Biroului de Investigatii Criminale Husi au efectuat cercetãri în baza plângerilor pãrtilor vãtãmate, stabilind participarea celor 6 tineri la comiterea infractiunilor de furt. Radu R., si Ionel B., cunoscuti cu antecedente penale, au fost retinuti de politisti, iar în ziua de 01.07.2010 au fost prezentati la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Husi, cu propunerea de arestare preventivã. Cu privire la învinuitul Ionel B., Parchetul de pe lângã Judecãtoria Husi a dispus cercetarea în starea de libertate, iar fatã de Radu R., instanta a dispus arestarea preventivã pentru o perioada de 29 zile.

Sursa: Vremea Noua