joi, mai 06, 2010

Banii falsi erau chiar de la banca!

Husenul pãgubit de 300 de euro, dupã ce a primit chiar de la casieria BCR bancnote falsificate, si-a recuperat banii! Angajatii bãncii l-au chemat si i-au achitat suma datoratã, gest prin care acestia recunosc buna credintã a clientului lor, Constantin Sãvescu. Specialistii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate însã si-au continuat ancheta care se spune cã a si dat roade: se pare cã l-ar fi descoperit pe cel care a introdus banii falsi în bancã, cu ajutorul înregistrãrilor video din incinta institutiei.

BCR Husi l-a despãgubit pe Constantin Sãvescu, clientul care a primit de la bancã 6 bancnote falsificate, omul recuperându-si astfel cei 300 de euro pe care i-a crezut initial “ca si pierduti”. Faptul cã responsabilii institutiei bancare i-au acoperit prejudiciul acestuia într-un timp scurt, aratã cã s-au convins destul de repede de faptul cã Sãvescu este victimã în acest caz, nicidecum o persoanã cu rele intentii. “Mi-a trecut prin cap faptul cã ar putea spunã cã sunt banii mei si eu sunt vinovat. Mi-a fost teamã sã nu mã trezesc cu cine stie ce probleme, doar pentru faptul cã am vrut sã scot de la bancã 1000 de euro, bani trimisi de sotia mea. Dar cred cã si-au dat seama cã eu n-am fãcut nimic gresit si cã acei bani îi am de la casieria unitãtii. Noroc de faptul cã am pãstrat dovada. Nu îmi pot explica cum a fost posibil ca într-o bancã sã existe bani falsi. De 4 ani, v-am spus, lucrez cu BCR-ul si pânã acum nu am avut probleme”, a spus huseanul.

Continuarea articolului in Vremea Noua

0 comentarii: