marți, februarie 17, 2009

Vasluieni, sclavi în UE

PLÂNGERE S-a dus sã munceascã la uzina Skoda, din Cehia, crezând cã are un contract de muncã în termeni cât se poate de fermi, însã s-a întors acasã dupã doar o sãptãmânã, timp în care un husean de 35 de ani, sustine cã s-a simtit „ca o victimã a traficului de persoane“.

Supãrarea sa, dar si a altor colegi dintr-un grup de 9 oameni aflati în aceeasi situatie, se îndreaptã acum spre firma care a intermediat contractul si care, se pare, nu si-ar fi respectat angajamentul. Mai mult, huseanul povesteste cã nici Consulatul nu i-a ajutat cu nimic în situatia în care nu mai aveau nici mãcar bani de întors în tarã. Acesta spune cã acum nu mai vrea decât ca paguba de 1000 de euro sã îi fie acoperitã de firma care l-a pus pe drumuri degeaba.

TENTATIE Un tânãr de 35 de ani originar din Tulcea, Emanuel Craus, stabilit prin cãsãtorie în municipiul Husi sustine cã ceea ce pãrea a fi „lovitura vietii sale“, adicã un contract legal cu o firmã de prestigiu din Cehia, care i-ar fi asigurat un venit lunar substantial, s-a dovedit un fiasco. Omul povesteste faptul cã împreunã cu alti 8 români, a beneficiat la începutul acestui an de contracte de muncã, intermediate de sociatatea comercialã „Biroul de Plasare Externa si Interna“ SRL. „Am gãsit aceastã firmã pe internet. Am sunat si am vorbit cu o doamnã. Mi-a cerut sã vin la o filialã a firmei din Tulcea si sã aduc copii de pe actele mele, precum si suma de 250 de euro. Asa am si fãcut. Mi-a spus cã trebuie sã îmi plãtesc singur transportul pânã în Cehia, unde voi pleca împreunã cu alte 8 persoane. N-am spus nimic, pentru cã m-am gândit cã o sã câstig bine la uzina Skoda“, povesteste Emanuel Craus. Acesta sustine cã în mai putin de o sãptãmânã, cu ceilalti viitori angajati, a plecat la Bucuresti si apoi a ajuns la Praga. Acolo a fost asteptat de un cetãtean despre care stie doar cã se numea „Vitali“ Acesta i-a trimis mai apoi spre o altã localitate. Acolo au fost preluati de un anume „Mihali“, se pare, patronul ce avea sã îi angajeze. Au fost dusi la o pensiune si lãsati acolo sã astepte.... angajarea!. „De aici, din acest moment, a început peripetia..“, se destãinue Craus.

„Am stat morti de foame“

PROBLEME Emanuel Craus sustine cã si-a dat seama de neseriozitatea contractului încã din momentul în care au fost dusi departe de Praga, loc unde li s-a spus cã urmeazã sã lucreze. „Acolo, la pensiunea aceea, am stat cam 5 zile. Nu ni s-a asigurat decât cazarea, iar de masã nici nu a fost vorba, Bani nu prea aveam si norocul nostru a fost cã un coleg oltean avea niste slanã la el. Terminasem putinii banii avuti la noi si pur si simplu, am fãcut foame. Zile întregi. Dupã 5 zile a venit si ne-a dus în altã localitate, la o sectie de mecanicã. Acolo ni s-a spus verde în fatã cã acel contract din România nu mai e valabil si trebuie sã lucrãm pe mai putini bani. Semnarea contractului era doar o promisiune. Nici avansul de 500 de euro promis - pentru a supravietui acolo pânã la luarea salariului - nu ni s-a dat“, a spus Craus. „Ar fi venit si ceilalti odatã cu noi, însã nu aveau bani. Eu am sunat si la Ambasadã, însã domnul Consul ne-a spus cã nu poate sã ne ajute cu nimic. Eram disperat! Venisem sã câstig o bucatã de pâine si era clar cã nimerisem într-o capcanã. Am sunat la firma din România, pentru a cere explicatii, însã nu ni s-a dat niciun rãspuns. Fãrã bani, fãrã mâncare, fãrã contract si nici urmã de Skoda sau salarii în euro. Eu si domnul Gabi, un alt coleg, am reusit sã plecãm, cu banii trimisi de familii. Ceilalti, nu stiu ce e cu ei. Ar trebui ca autoritãtile sã se intereseze“, a mai declarat acesta. Emanuel Craus sustine cã a cheltuit cam 12 milioane de lei vechi numai pe toate telefoanele date din Cehia, pentru a cere ajutorul.

Reprezentantii firmei de mediere au altã variantã!

REPLICÃ! Contactatã, firma care a mediat contractul de muncã pentru Emanuel Craus, a avut un punct de vedere diferit de cel al tânãrului. Stejãrel Neculce, unul din cei doi asociati ai firmei, a precizat: „Dacã domnul Craus are o nemultumire fatã de societatea noastrã, atunci trebuie sã ne comunice în scris asta. Sã ne arate exact cum s-au întâmplat lucrurile, pentru ca, pe baza sesizãrii, sã pot sã îi cer socotealã colaboratorului ceh. Dacã dânsul sustine cã are dreptate, lucru de care trebuie sã ne convingem si noi, sigur cã putem sã îl ajutãm. Nu vã pot spune un termen în care as putea rezolva cazul lui, deoarece si eu depind de rãspunsul colaboratorilor din Cehia. Dar vreau totusi sã precizez cã domnul Craus a avut un comportament dificil acolo. A încercat sã facã un fel de grevã, ceea ce nu mi se pare normal. Apoi mi-a trimis un sms în care îmi cere 1000 de euro, dacã nu, se duce la Politie. Nici asta nu e normal“, a fost de pãrere Stejãrel Neculce. În fata acestei pozitii relativ... pacifiste, Craus a replicat: „Eu nu vreau sã stric imaginea firmei si nici sã mã cert cu nimeni. Vreau doar sã îmi recuperez cei 1000 de euro, bani pe care pot arãta cu documente cã i-am cheltuit cu toatã tevatura asta“, a mai spus pãgubitul.

sursa: adevarul de vaslui

1 comentarii:

Dan Gheorghe spunea...

o sa ajunga romanii sclavi si in tara lor, pe criza asta!